Astăzi, de la ora 18.00, vă invit să urmăriţi o dezbatere despre semnificaţia zilei de 10 mai. Am fost invitat de către Doru Braia la emisiunea Talk Şoc, pe care acesta o prezintă în fiecare sâmbătă la N24. Vă mulţumesc !

Cartea a fost, dintotdeauna, o marfă căutată. Înainte de inventarea tiparului, manus­crisele copiate cu migală, luni şi ani la rând costau o avere. Abia după Guttemberg preţurile au scăzut, iar cărţile au devenit ceva mai accesibile. Dar nu atât de ieftine încât să se găsească pe toate drumurile. Apoi, odată cu trecerea timpului, alături de cei care căutau noutăţile de ultimă oră a apărut o specie nouă: colecţionarii de cărţi, cu cât mai vechi cu atât mai scumpe. Iar existenţa lor a dus la apariţia noastră, a anticarilor.

Vă invit să citiţi mai mult în numărul de astăzi al ziarului Curentul sau pe curentul.ro .

Speranțele elitei și ale oamenilor simpli se îndreptau, deopotrivă, către tânărul prinț: situația tatălui său rămânea incertă din punct de vedere al succesiunii la tron, în timp ce țara avea nevoie de certitudini și garantarea viitorului. Iar Dinastia și propășirea ei erau cea mai bună garanție pentru un viitor stabil…

Încă de la vârsta de câteva (puține) luni prințul a început să fie fotografiat. Una dinte primele fotografii oficiale este aceea realizată de către casa Mandy, încă în anul 1922. Mihai este îmbrăcat într-o cămășuță: cu capul sprijinit pe pernă și cu mânuțele la gură privește liniștit către un punct din dreapta aparatului de fotografiat.

Din anul 1923 datează alte două fotografii, ambele realizate de casa Julietta. În prima principele stă așezat pe un mic jeț din lemn sculptat și privește, cu o licărire de curiozitate, fix către noi. Este îmbrăcat într-o cămășuță cu mâneci scurte; probabil a fost fotografiat în timpul verii. În cealaltă stă în picioare, ușor indispus că a fost întrerupt din jocul său cu mingea, pe care o ține în continuare în mâna stângă. Numărul 202, înscris într-un triunghi din dreapta siglei casei fotografice, arată numărul mare de ilustrate avându-l ca subiect pe principe și constituie o dovadă clară a popularității sale.

La vârsta de doi ani Mihai este deja un adevărat cavaler: acțiunile lui, deocamdată demonstrative, îl arată capabil să aibă el însuși grijă de propria persoană. O imagine îl surprinde pe principe pe când mută regele pe tabla de șah, pe care se mai văd și alte piese: o regină, un cal, un nebun, pioni. Altfel spus, avem în această fotografie un rezumat al vieții politice autohtone, așa cum se înfățișa într-acel moment. Era, totodată, și o subtilă aluzie la rolul politic major pe care avea să îl joace nu peste multă vreme…

Din aceiași perioadă datează o imagine luată în exterior, la unul din palatele regale: Mihai face ultimele reglaje la un aparat de fotografiat, sau poate chiar de filmat, îndreptat către cel ce execută fotografia. Metaimagini și metatextualism: fotografiatul devine, la rândul său, fotograf…

Ultima imagine este luată în anul 1925, spre sfârșit, dar este editată cu siguranță după data de 4 ianuarie 1926, când Mihai este numit oficial moștenitor al tronului. Se lua astfel act de renunțarea la tron a principelui Carol, semnată de acesta în străinătate, și confirmată de Consiliul de Coroană din 30 decembrie 1925.

Pentru Mihai copilăria, într-o anumită măsură, se terminase. Pe umerii săi apasă de acum responsabilități. Speranțele pe care supușii săi le-au pun în persoana sa au fost însă confirmate. A fost și rămâne un rege bun, iar modelul pe care îl reprezintă ne obligă să ne înălțăm și noi deasupra mocirlei compromisurilor cotidiene.

Rămânem recunoscători pentru viața Ta pe care ne-ai dăruit-o, Majestate!

1 reproducere alb-negru. Preț: 20 lei (discount inclus)

În buna tradiție românească a separării și conlucrării puterilor în stat Domnul Țării era așteptat la fiecare deschidere a Camerelor legiuitoare. Anul 1860, adică acum mai bine de un veac jumătate, nu făcea excepție.

Imaginea surprinde momentul în care principele Alexandru Ioan Cuza, instalat în caleașca domnească trasă de patru cai și precedat de o gardă de cavaleriști, își face intrarea în clădirile, pe atunci, mitropolitane, unde își aveau locul ședințele adunării legislative.

Sosirea domnitorului, ca și deschiderea Camerelor, reprezintă un eveniment social. Lumea bună a Bucureștiului este prezentă. Costumele sunt încă amestecate: bărbați îmbrăcați ca în occident, dar și mulți alții care își păstrează portul vechi, cu chimir, scurtă și pantaloni largi. Femeile sunt îmbrăcate fie în port popular, cele de statut social inferior, fie după moda vremii adusă de afară.

În stânga se află intrarea în curtea Mitropoliei. În față ni se deschide o perspectivă a Bucureștiului dominată de clădiri de mică înălțime, puține cu mai mult de un etaj, și din rândul cărora se detașează doar bisericile. Pe linia orizontului se văd câteva dealuri fanteziste, inexistente în realitate.

Gravura, ca și multe altele, a fost realizată de prolificul maior D. Papasoglu, și dedicată onoratului deputat de București C.A. Rosetti, personalitate liberală care nu mai are nevoie de nici o prezentare.

O reproducere alb-negru, cca. 1935. Stare generală bună. Lucrarea se găsește la Anticariatul I.C. Brătianu, bd. N. Bălcescu nr. 21, cod 010044, sector 1, telefon 021.3124926.

Lăscăruș Catargiu, așa cum mai era cunoscut fiul politicianului, spre a-l deosebi mai ușor de tatăl său, se dedicase agriculturii, fără însă a fi încetat să fie interesat de București sau de politică. Așa se explică și alegerea sa în calitate de consilier municipal și de deputat.

Licențiat în drept, membru în consiliile de administrație a mai multe mari societăți comerciale ale vremii, a fost și un om de gust. A scris el însuși studii, dar și pamflete.

În palatul său a adăugat pieselor de artă moștenite propriile achiziții. Așa se face că atunci când în seara zilei de 3 februarie a izbucnit un puternic incendiu în palat, înăuntru se aflau multe obiecte de mare valoare.

Cauza incendiului a fost răsturnarea, la mansardă, a unei lămpi. Partea superioară a clădirii a fost în întregime distrusă. Din fericire cea mai mare parte a mobilierului, precum și multe obiecte de artă, au fost salvate.

Imaginea pe care v-o ofer astăzi ne păstrează momentul intervenției pompierilor, cu pompele de apă trase de cai încercând să stingă focul și cu mulțimea curioșilor, formată din lume bine îmbrăcată, asistând la eveniment. Doamnele poartă pălării cu flori, iar domnii joben. Era o rușine, în acele vremuri, ca o persoană din lumea bună să iasă pe stradă cu capul gol…

În prim plan un pompier cu cască specifică desfășoară un furtun de apă, rulat, spre a fi folosit, iar în dreapta se vede un tânăr îmbrăcat în costum popular cărând un obiect de mobilier salvat de la incendiu.Un alt pompier intră în curtea palatului cu furtunul de apă, pregătit să contribuie la stingerea incendiului.

Din fericire incendiul, care s-ar fi putut extinde, a rămas localizat la clădirea aparținând lui Lăscăruș Catargiu. Pagubele, deși mari, au putut fi acoperite de veniturile imense ale marelui proprietar.

Închei aici. Își așteaptă rândul și alte postări despre evenimentele, bune sau rele, ale vechiului București…

1 document original. Preț: 435 lei (discount inclus).

Costache Panaiot, primar al Bucureștiului între martie 1867 și nioiembrie 1868, fusese numit în această funcție în locul demisionarului Dimitrie Brătianu, după ce în urma alegerilor municipal din anul 1866 a fost ales în rândul celor 16 consilieri ai orașului. De altfel luptele politice ale timpului, deosebit de acerbe, între facțiunile liberale și cele conservatoare, se duceau și la nivelul Bucureștiului și al consiliului său. Calitatea de consilier era o cinste și găsim între aceștia nume importante atât ale liberalilor cât și ale adversarilor lor.

În permanenta răsturnare a raporturilor de forță politică era obișnuit ca atât primarii cât și consilierii să își dea demisia, pentru a candida apoi din nou. O astfel de situație trebuie să o gestioneze și primarul Panaiot, care se confruntă în primul an al mandatului său cu organizarea de alegeri pentru completarea a șase locuri vacante din consiliul communal.

În acest efort de organizare a alegerilor, care urmau să aibă loc pe 20 august 1867, Costache Panaiot va trimite la 18 august o adresă către institutoarea (astăzi am zice directoarea) școlii numărul 4, care își avea sediul în casele domnului Ștefan Pancu din cadrul Culorii de negru, prin care I se punea în vedere să pună la dispoziția biroului electoral (și implicit alegătorilor) o sală de curs. Tradiția folosirii școlilor în procesul electoral avea, iată, o tradiție îndelungată…

Raporturile administrative între primărie și școală nu erau lipsite de o curtoazie care, astăzi, a dispărut în cea mai mare măsură: Primiți, Dómnă Institutóre, încredințarea pré ossebitei melle considerațiuni. Adresa, elegant concepută, era semnată de către primar și, respective, de secretarul general Alexandrescu, în cazul de față semnat de un înlocuitor, care adaugă înaintea titlului și a numelui un P, de la pentru. Altă mărturie a străvechii practice administrative de semnare în numele unei autorități administrative de către persoana care temporar îi ține locul…

Vă ofer mai jos textul integral al adresei.

ROMÂNIA

PRIMARUL

Comunei Bucuresci

No 8734

Annulu 1867 Luna Augustŭ 18

Partea Administr.                        Dómnă Institutóre!

Biuroulŭ 1

Duminecă la 20 August currinte, fiind otărâtă ḑiua pentru allegerea quellor șésse membrii que lipsescŭ din Consilliul communal, subsemnatul vé rogŭ să bine-voiți a face qua să se puiă la disposiția biuroului ellectorale și allegătorilor communalidela Secțiunea a V din colórea Négră una din salele aquellei schóle No. 4 din casa D-lui Stephan Pancu, unde sʼa decis și sʼa publicat quă este Secțiunea a V ellectorale.

Primiți, Dómnă Institutóre, încredințarea pré ossebitei melle considerațiuni.

1 volum înlocuitor piele. Preț: 150 lei (discount inclus).

Acum opt ani, într-un efort de numai două săptămâni, reușeam să elaborez acest catalog al colecției mele de vechi cărți poștale din Curtea de Argeș dintre anii 1897 și 1947. Era, totodată, și catalogul expoziției pe care am avut-o la Muzeul Municipal din Curtea de Argeș între noiembrie 2004 și ianuarie 205.

Tirajul lucrării a fost, la acea vreme, de doar trei exemplare color. Ulterior am mai scos, la solicitarea colecționarilor și a persoanelor interesate, un număr de încă 20 de exemplare, toate alb-negru. Altfel, datorită tirajului restrâns, prețurile ar fi fost prohibitive .

În volum sunt cuprinse 305 ilustrate. În prezent numărul de ilustrate aflate în colecția personală aproape s-a dublat. Cele mai semnificative piese se regăsesc totuși în cuprinsul lucrării de față.

Sunt cuprinse aici toate temele care au legătură cu viața orașului: vederi generale, oficialități și manifestări publice, casele și viața locuitorilor orașului, piața publică, străzile, gara, fabrica de cherestea, monumentele turistice (Biserica Domnească, ruinele de la Sân Nicoară, fântâna Meșterului Manole, biserica Mănăstirii Curtea de Argeș), familia regală în vizite private și la înmormântările regilor și reginelor, ocupația germană. La sfârșit am reprodus și o hartă a orașului din perioada interbelică.

Cred că am reușit, în această lucrare, să redau spiritul vremurilor de altăată din străvechea capitală a domnitorilor valahi…

Volumul este legat în înlocuitor piele de culoare maro. Stare foarte bună. Lucrarea se găsește la Anticariatul I.C. Brătianu, bd. N. Bălcescu nr. 21, cod 010044, sector 1, telefon 021.3124926.

Aproape că nu știu cum au trecut anii. Dar știu de la ce mi se trage abstragerea asta din timp: de la prieteni.

Pentru că dacă aș fi foast sau aș fi rămas singur, ceasurile și zilele s-ar fi scurs nespus de greu.

Așa, alături de voi, prietenii mei, toată viața mea de până acum a fost plină. Și asta, pentru că am comunicat cu adevărat tot timpul.

Este primul motiv pentru care vă mulțumesc.

Acum voi vorbi puțin despre mine.

În tot timpul de când am reușit să gândesc cu propriul cap am crezut de cuviință să comunic și celorlalți rezultatele acestei gândiri. Așa că, liceean fiind, am scris eseuri pe toate subiectele care m-au pasionat.

După aceea tumultul vieții, din facultate la început, de pe străzile Bucureștiului mai apoi, a făcut ca timpul prielnic așternerii în scris a gândurilor să se reducă simțitor.

Am avut însă ocazia unor discuții cu persoane de o extraordinară calitate intelectuală, cum astăzi nu mai sunt.

Voi spune doar numele a doi dintre ei, pe care nu voi înceta să îi admir și să îi iubesc: Dan Amedeo Lăzărescu și Alexandru Paleologu.

Apoi, pe măsură ce preaplinul gândurilor nu-și mai găsea, iarăși, locul, îndărătul frunții mele, am început să scriu.

Au fost, până acum, trei lucrări: două, de erudiție în domeniul istoriei ilustratelor românești, una despre subiectul mereu actual al înființării și funcționării sectoarelor Bucureștiului, până la dispariția lor în octombrie 1947.

Alte proiecte, în domenii și mai variate, se află în diferite grade de finalizare.

O parte din ele le cunoașteți sub forma postărilor de pe blogul meu.

Am tratat în aceste studii, de mai mare sau mai mică întindere, doar câteva subiecte din cele care mă interesează și care mă preocupă zi de zi.

Faptul că voi, prietenii mei, v-ați dovedit interesați de aceste încercări este al doilea motiv pentru care vă mulțumesc.

Săptămâna aceasta voi mai publica un studiu.

Titlul lui este: Trei șefi de stat și politicile lui antiliberale.

Îl voi lansa la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, 3 martie, de la orele 20 00.

Voi posta pe blogul meu o selecție a celor mai semnificative pasaje.

Sper să vă placă.

Va fial treilea motiv pentru care vă mulțumesc.

Nu pot, înainte de a termina, să nu vă fac o mărturisire de credință.

Sunt, deși liberal prin opțiune și convingeri, și oarecum conservator, într-un sens restrâns, pe care îl voi explica imediat. Anume, cred că înainte de a schimba ceva, mai ales în țara românească, trebuie să facem tot ceea ce este omenește posibil ca acel ceva să funcționeze cât mai bine. Altfel există riscul să înlocuim un lucru teoretic bun cu altul mai bun, dar tot teoretic, fără ca în practică să sesizăm vreo diferență semnificativă în bine.

Asta înseamnă o schimbare în cultura organizațională a României, care nu poate fi obținută decât prin efort personal, conjugat cu cel al altor persoane cu aceleași convingeri. Tocmai de aceea sunt și rămân liberal. Cu acești oameni ai încordărilor cotidiene întemeiate pe pricepere și eficiență, în scopul obținerii unui profit cinstit și a unui trai mai bun astăzi, nu mâine sau într-un viitor utopic, mă regăsesc ca într-o familie.

Pentru ca să putem ajunge departe, trebuie să știm unde ne aflăm, iar acest lucru este imposibil fără cunoașterea trecutului. Acesta este alt crez al meu.

Și mai cred că trecutul ne oferă soluții pentru viitor și ne împiedică să îi repetăm greșelile. Doar așa putem trăi mai bine.

Vă mulțumesc pentru prietenia voastră.

Vă mulțumesc pentru urările de La Mulți Ani pe care mi le-ați trimis până acum, pecum și pentru cele pe care le voi primi în continuare. Gândul vostru bun îmi este cel mai prețios dar….

Vă mulțumesc și pentru ajutorul vostru, din trecut, de azi și din viitor. El reprezintă adevărata prietenie, activă. Și mai înseamnă, pentru mine, că putem clădi împreună ceva, cu succes.

Poate Bucureștiul. Poate România.

Prin noi înșine. Cu Dumnezeu înainte!

Căci între cele două imagini diferențele arhitectonice sunt puține. După dărâmarea hanului Zlătari și a turnului clopotniță al bisericii, în anul 1903, mari modificări în această zonă a Căii Victoriei nu mai avuseseră loc.

În dreapta sunt vizibile clădirile Palatului Telegrafico-Poștal și a biseicii Zlătari, iar în stânga cea a Casei de Economii și Consemnațiuni și a Grand Hotel de France. Scuarul bisericii nu fusese încă ocupat de clădirile care, astăzi o flanchează în stânga și în dreapta.  În perspectivă se văd acoperișurile Bucureștiului, ca o mare de line frământări. Doar în imaginea din 1930 se vede silueta unuia dintre blocurile turn nou construite care, în timpul anilor de domnie ai lui Carol II, vor americaniza centrul orașului, mărindu-i înălțimea medie cu 5-6 etaje.

Schimbarea cea mai semnificativă este aceea a mijloacelor de transport. Tramvaiul tras de cai mai este încă prezent în prima imagine, în care totuși apar și câteva autoturisme. În cea de a doua deja mașinile se impun și domină cu autoritate peisajul străzii: în fața bisericii se afla una din stațiile de taxiuri ale capitalei. Chiar și oamenii, îndeajuns de prezenți în prima imagine, sunt mai numeroși 15 ani mai târziu Pulsul din venele orașului se întețise…

1 reproducere alb-negru. Preț: 20 lei (discount inclus).

Constituția română de la 1 iulie 1866 prevedea, în capitolul consacrat puterii armate, sub articolul 118, faptul că „Tot românul face parte sau din armata regulată, sau din miliţii, sau din garda cetăţenească, conform legii speciale”. Era consacrarea, la noi în țară, a gărzii cetățenești, înființate imediat, în baza prevederilor constituționale, fără a mai aștepta elaborarea, votarea și promulgarea legii speciale, doi ani mai târziu.

În fapt, graba transpunerii în realitate a acestei instituții venea din dorința liberalilor radicali de a avea la dispoziție un instrument de presiune asupra elementelor conservatoire. Formată din toți cetățenii cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, în baza concepției de sorginte romană și de mai recentă inspirație revoluționară franceză că nimeni nu își poate exercita drepturile cetățenești decât în măsura în care contribuie la apărarea țării, prin înrolarea în rândul forțelor sale armate, Garda Cetățenească era o utilă completare a celorlalte forme ale acestora.

În garda cetățenească existau grade similar celor din armată.Candiano Popescu, după demisia din funcția de ofițer pe care o deținea în armată se va înscrie în gardă, unde va ajunge până la gradul de căpitan, cu care va intra, ca voluntar, în războiul de independență al României.

Fiind o creație liberală și păstrându-și acest caracter  și după aceea, în mod firesc garda cetățenească a provocat ura și atacurile conservatorilor. Mulți dintre aceștia refuzau să își execute serviciul în cadrul gărzii, sub tot felul de pretexte. Unul din contestatarii de frunte ai acestei instituții a fost Titu Maiorescu, care a întrebuințat toată priceperea sa avocățească pentru a nu onora citațiile gărzii, unde trebuia să-și îndeplinească obligațiile cetățenești.

Atacuri, desigur nedrepte, au venit și din partea lui Mihai Eminescu, ce i-a consacrat un articol în Timpul, cât și din cea a lui Ion Luca Caragiale, care în piesa sa O noapte furtunoasă o atacă și el. Așa se face că la premiera de la Teatrul Național piesa acestuia a fost nu doar aplaudată, ci și huiduită de cei care sesizaseră săgețile răutăcioase ale marelui dramaturg la adresa cetățenilor membrii ai gărzii.

Unul din simbolurile gărzilor cetățenești au fost drapelele acestora. Organizată pe legiuni și companii, fiecare dintre acestea din urmă își avea propriul drapel. Primele fuseseră distribuite companiilor încă din vara anului 1866.

Imaginea pe care v-o prezentăm surprinde ceremonia distribuirii drapelelor către unitățile gărzii cetățenești pe câmpul de la Cotroceni, de către domnitorul Carol I, și este realizată de către maiorul D. Papasoglu.

În fața unei mese pe care se află Biblia și obiectele bisericești necesare sfințirii steagurilor, principele înmânează ofițerilor gărzii drapelele, în timp ce fețele bisericești aflate la fața locului rostesc, după tipic, formulele sacramentale de consacrare. Întreaga acțiune se desfășoară într-un careu militar, pe platoul de la Cotroceni. În planul îndepărtat este vizibilă biserica mănăstirii, dincolo de zidurile de apărare ale acesteia.

Scena sugerează strângerea legăturilor dintre Domn și națiune, prin intermediul simbolurilor naționale. În această linie de acțiune se vor înscrie și alte manifestări, care vor pregăti țara și vor face ca zece ani mai târziu, la războiul de independență să participle toată suflarea țării, cu un extraordinar entuziasm. Acțiunea principelui de întărire a spiritului militar al națiunii, începută imediat după sosirea sa în țară, își dădea rezultatele scontate. Cine se scoală de dimineață, departe ajunge…

O reproducere alb-negru, cca. 1935. Stare generală bună. Lucrarea se găsește la Anticariatul I.C. Brătianu, bd. N. Bălcescu nr. 21, cod 010044, sector 1, telefon 021.3124926.